duminică, 28 februarie 2010

sâmbătă, 27 februarie 2010

E simplu


Tocmai am fost martora unei intamplari; un el si o ea, dragostea si ...

Increderea...
La inceput, nu te gandesti la necesitatea evaluarii unui astfel de ... concept sau element. Pare acolo, la locul ei. E ca si cum are o existenta proprie, predefinita in fiecare dintre noi. N-o simti, nu pentru ca nu exista, ci pentru ca, din contra, fiinteaza odata cu tine.
Odata ce vreun asa numit eveniment intervine, realizezi ca o aveai, pentru ca reactioneaza odata cu tine. De aici incepe o analiza si, inevitabil, derapajul.
Pe urma, in timp, va cere confirmari si diverse analize, si alte analize, mai profunde sau mai nervoase. Uneori, medicale.
Pasul urmator: se micoreaza, sa strange, ca blugii dupa spalat.
Next: se pierde.
Si: se recastiga. Pentru asta e nevoie de multa intelegere, de multi nervi, de multa rabdare si, mereu, de repetarea analizelor. Set complet.
Nu mai exista final... finalul se amana cu fiecare clipa...
Increderea...
Cate clisee pe seama ei...  Cat de mult o doreste fiecare din noi, pentru noi insine si de la ceilalti, pentru ceilalti si ceilalti pentru ei si, neaparat, de la noi.

Deh, natura umana...
 


joi, 25 februarie 2010

Kitsch ... ( I )

Am si eu fanteziile mele...

 

Nota:  chestia metalica cu mataraie este chiar "fantana muzicala", decoratiune de iarna si care a costat... enorm!
( va urma...)

Pe drum...

O  problema de sanatate m-a invitat la Craiova...
Am plecat - ziua nu conteaza - la 12 din Bucuresti...
pe drum... nori, ceata si aburi iesind din pamant.... apoi un fir de soare ...

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

(va urma...)

miercuri, 17 februarie 2010

Asa a zis Maicuta Domnului... aici sa fie...

   "Doamne, Doamne, mult zic Doamne,
Dumnezeu pare ca doarme
Cu capul pe-o manastire
Si de nimeni n-are stire... "
                                                                                      (Lucian Blaga) 


La Manastirea CARAIMAN

 Drumul prin padure... 
 
Curtea Manastirii cu Agheasmatarul ce inconjoara bradul si cu cele doua biserici

Prima din bisericile ridicate aici, cu hramul Braul Maicii Domului...
 

 Iar in Biserica noua, inca netrminata, 
numita, dupa hramul manastirii, Inaltarea Sfintei Cruci, 
sta sculptura in lemn a Maicii Domnului...


  

Asa e aici, un loc frumos, iubit de Dumnezeu, sub Crucea Caraiman 
si sub indrumarea Parintelui Gherontie Puiu, si el iubit de Dumnezeu, 
un om in lumina...

 Parintele Gherontie Puiu munceste de o viata sa ridice o manastire:
Asa a zis Maicuta Domnului... aici sa fie...


luni, 15 februarie 2010

vineri, 12 februarie 2010

Ganduri mute vor sa strige ...

 

  

 

Sa taci ... sau poate sa visezi ...

      
         Zile in sir m-am lovit de propria-mi mutenie: am un chef nebun sa tac...
         Mi se pare ca, orice intrebare venita inspre tacerea mea, loveste nemilos lasand in urma-i o rana efemera, ca o lacrima pe un obraz batut de vant. Totusi, o rana. Nu doare, nu va grabiti sa ma etichetati drept excentrica (ca sa fiti draguti...), si nici nu are semnul existentei marcat in carne - dar da dependenta. Sunt realmente dependenta de aceasta netulburare a gandului lenes sau in travaliu, sunt dependenta de miscarile, de gesturile si de nelinistile sale, incat nu pot tolera intinare dinafara. As avea atatea de spus despre uraganul de simtaminte starnite in mine in timpul linistii din jur... Dar tacerea, tacerea aceasta profunda nu ma mai satura: las telefoanele sa sune, colegii sa zambeasca flasc pe la colturi, jigniti de toanele mele perfect indiferente lor altminteri, seful sa se intrebe daca-s normala si, nedumerit apoi, sa ma intrebe daca ma simt bine... Incuviintez cu o clatinare pe verticala a capului ca da, sunt bine, si imi mut privirea peste colegii cu zambete neverosimile, spre telefonul meu cu silent activat si, pe ecran, cu zbateri de lumini si cifre inebunite, insistente.
           Inapoi la liniste: seful pleaca la o intalnire, colegii se imprastie - a iesit sefu', deh, iar telefonul se agita pe muteste...
           Doamne, ce bine e! ...

marți, 9 februarie 2010

Si cat mi-am dorit ... ( II )

     Bunicii copilariei mele, bunicii mei de basm...
     Lumea gradinii ninse dintr-un sat lasat doar amintirii unora dintre noi, putini...

 
Intr-o iarna, o duminica dupa slujba ...

PS.  (1987) fotograf: fratele mamei...

luni, 8 februarie 2010

Si cat mi-am dorit...

            Mie una, imi place si cand ninge, si cand ninge si viscoleste, imi place si cand, oprita ninsoarea face loc unui firicel din soare si ochii imi iau foc.
            Imi place iarna de cand eram un chistoc si verificam, de cum venea noiembrie-n gradina bunicilor, in fiece dimineata vita de vie din fata geamurilor, cea care facea bolta putin mai incolo si apoi se-nmultea pe randuri pana hat, departe, in fundul curtii. Arabescurile desenate de-a lungul aleii ce-nconjura casuta, erau pretuite de mine doar in doua randuri: cand, incarcate de rod dulce, se ofereau stapanilor casei in clocotirea vietii lor si, mai apoi, in iarna, cand isi dublau conturul cenusiu cu albul nins din norii copilariei. Adormeam serile cu gandul la potopul de alb si-l asteptam, visandu-l. Dimineata, coboram din asternut si ma prefaceam indiferenta, trecand pe langa fereastra inspre bucatarie, sacadand pasul mincinos peste praguri... camera bunicului imi oferea o noua fereastra, si de ea ma agatam ca-ntr-un joc, insa cu forta inecatului de firul de pai. Si nu eram dezamagita: se umplea casa de chiote de bucurie si topaituri , bunica de suparari ca i-a fugit odrasla afara-n frig in paslari, cu capu descoperit si-n camasa somnoroasa, iar bratele bunicului de mere si pere dulci, acuma scoase din intunericul pivnitei, tocmai la sarbatoarea copilului si-a iernii.
          Imagini si amintiri cu gustul poamelor pastrate anume pentru noi, copiii, de un bunic cum numai in basme mai exista, cu bucuria vijelioasa a saniusului, pe care n-ai s-o retraiesti la alta varsta, cu mirosul placintelor cu branza, spoite cu ou si asezate cu dragoste si din belsug pe masa noastra de bunica, bunica pe care daca nu as fi avut-o, n-as fi crezut ca poate exista in lumea asta.
          Amintirea zapezii din copilarie si bucuria zapezii la varsta cand te grabesti catre slujba n-ar trebui sa creeze in vietile noastre discrepante, ci sa netezeasca drumuri si sa aline doruri...


sâmbătă, 6 februarie 2010

On n'a qu' une vie ...

    Se spune ca numai cei fericiti ori prea-nteleptii nu-si doresc nimic...
    Eu, in privinta dorintelor, am devenit foarte disciplinata: m-am invatat sa doresc numai lucrurile care imi sunt accesibile. Si cred ca gresesc amarnic. On n'a qu' une vie ...

miercuri, 3 februarie 2010

Pisica cu un Puric ...




















si Puric cu o pisica ...




















 PS.   Leon, e Berciul - ul meu; si nici eu nu mai merg la gradinita ...

Sa ai curaj... II

Sa ai curaj sa fii frumos...

De acum am cartea...


















va urma ...