Intr-un bazar sentimental...

Pale de vant vinetiu zdrentuiesc norii si-ii aluga, ii destrama, ii pierd...
Picaturile mari se lovesc de geamuri si de tabla incinsa a pervazului si se sparg cu zgomot improscand linistea amiezii.
Frunze speriate parasesc ramuri si se avanta descriind cercuri largi, prafuite.
Aleile fumega usor, ude.
Aerul devine dens, aproape palpabil si greu de respirat.
O perdea de apa leaga cerul de asfaltul incins.
E o stare de nervi care se contureaza in suieratul vantului si al ploii.
Five o'clock, iulie.

I think this is the beginning of a beautiful friendship

Fara indoiala ca e frumos... mi-a placut din prima clipa cand l-am zarit de dupa perdeaua oranj, cu tesatura deasa si cu luciri de apa in apus sangeriu.
Acolo jos, fara vreo problema vitala, insa mereu cu grija noastra, asteapta diminetile -incordat parca- sa coboram pentru cafeaua tare, cu lapte gras si miere zaharisita.
In spatele casei e mereu liniste si doar vantul explica suierat ca vine toamna. Da, a remarcat si el... pana si mie mi-a aratat alataieri ca e rost de o schimbare de garderoba, ca verdele lui preferat trebuie musai asortat cu tonuri de pamant si de rugina...
Are o atitudine de Humphrey Bogart, implicat cu insasi existenta lui in vietile noastre, detasat doar in aparenta si usor dictatorial cand vine vorba de regrete. Pare ca a adunat de-a lungul vietii si tine langa el, povesti despre atatia oameni si atatea intamplari, ca i-ar trebui inca pe atat sa povesteasca de-a fir a par despre lacrimi si zambete.
Imi place sa ma gandesc ca va fi acolo cand primul meu copil va invata sa merga, ca il va spriji in ridicarile lui icnite si ma voi bucura sa aud linistea curtii sparta de chiote si apoi de tropaieli... O sa il dea in leagan de cand va fi nascut si pana se va avanta singur mai sus... mai sus... mai tareeee...
Un arbore batran in curtea casei mele... A casei visurilor mele....