Ca si zilele trecute, de vreo trei incoace, si azi ma tot impiedic, agat, lovesc, scap din mana, sparg, pocnesc, tarai, tarsai, din astea. Bleaga suprema am fost in timpul din urma. Oboseala, tristete, un fel de lene sictirita, un fel de n-ar mai fi, un fel las' pe maine, un fel je m'en fous... Un fel de "nu mai merge asa" ascuns sub covor la o curatenie nu tocmai generala si deloc temeinica. Un fel de joie de vivre abulic, amortit, vetust, oricum anormal de pastrat la 30 de ani, dar a carui lipsa rationala si normala in plan logic si cronologic, eu o simt acut si amar. As trai fiecare zi ca pe un joc nou, l-as reinventa daca nu s-ar reinoi de la sine, si as trai as trai as trai as trai...
Imi lipseste insa ceva - stiu ce, stiu exact ce - ca sa fiu din nou vie. Nu e vina nimanui - e numai o elipsa morala pe care am executat-o intr-o oarecare cunostinta de cauza si de care uneori - atentie: uneori - imi pare rau: am fost prea moale.
Toate vorbele de pana acum vin doar sa zica o subantelegere: vreau ....
Nu, nu pot zice cu voce tare, pentru ca asta ar insemna sa fiu ipocrita: am ales sa las totul in plan secund in mod oficial si direct, nu pot lovi pe la spate. Am ales sa-mi plasez dorinta cea mai mare intr-o elipsa, si teoria existentei mi-a scos din palarie un numar de ordine conform gestului meu. Lasa sunt, nestiutoare am fost - bine, asta se numeste in traducere liber adaptata prostie - dar am avut si imprejurari propice greselii. Fara eschive, vreau doar sa redau importanta gesturilor mele in fata mea; sa constientizez ca voi trai cu deciziile luate pana acum si, mai grav, unele din ele aleg singure drumul sau cararea pentru mine, caci unele intamplari curg din unele fapte si mare lucru nu mai putem schimba.
Fereste-te sa iei hotarari ascunzandu-te de tine insuti; te poti rani - pe tine si, implicit, oamenii ce sunt ori devin importanti in viata ta...
O blestemata de elipsa ontologica ma tine fara mantuirea dorita... La 30 de ani...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu