marți, 23 martie 2010

Nu mai pot !

             Sincer, nu mai suport sa mi se flegmeze langa incaltari, in strada!
            Ma plimb, ca omul fara griji, sub un soare fierbinte de martie nebuna, si ma trezesc cu flegma care zboara pe sub ochii mirati si se lateste, scarboasa, la varful pantofului meu oprit vremelnic langa intrarea in parc.
            Sau: sed in troleu si privesc prin geamul zoit cum trec pe langa mine garduri vii si pomi grabiti sa inverzeasca si ma gandesc ca sunt acum un candidat in plus la aglomeratia din administratia financiara cand, langa usile deschise, aterizeaza o mare flegma si autorul urca usor clatinat pana pe a doua treapta de unde ii trimite scuipatului dintai o surata intru companie.
             Mi se intoarce stomacul pe dos si acum cand rememorez scena... Nu mai pot !


vineri, 19 martie 2010

DECLARATIE

            Dupa ce am facut unele teste in absconsul creatiei literare proprii, am decis sa zic, la nivel oficial, lumii despre BLOGUL MEU DE POEZIE - "INTROVERS".
            El debuteaza cu scrieri mai vechi carora li se vor alatura, curand, lucrari mai noi.
           
            In speranta unor lecturi placute, ba chiar introspective,
            a dumneavoastra,

Vecinii mei, ENTII...

            Langa cusca mea de lucru, zisa si birou, e un parculet, zis si Verdi...
            Asta, banuiesc, ii face pe dumnealor, vecinii mei ... Le-am facut ieri, in graba, neshte poze ;-)






Pacat ca nu prea nimeresc ceva lumina cand ies de la birou... 
Si daca e, putina macar, goneste iute sub orizont...

joi, 18 martie 2010

Apus perpendicular

              Am trecut, in goana masinii, prin flacarile unui apus violent si ireal.
              Un soare nervos isi agata razele de norii grosi, si colora orizontul cu tipetele lor.  Superba senzatia de cufundare intr-un foc al tensiunii...

duminică, 14 martie 2010

Amintire cu marea...

            Vara trecuta am fost la Mamaia. Nu mai calcasem pe acolo din copilarie.

 
          Imi amintesc si acum ce mama de bataie am incasat cu ocazia acelui concediu cand am cunoscut statiunea doar pentru a-i spune adio cu un gust amar, cateva zile mai tarziu. De ce gust amar? Pai cum sa vii cu plodul din dotare la mare si sa ai pretentia de a-l tine ancorat de tine, pe terasa unui restaurant, la 20 de metri de plaja, cand acolo, pe nisip, alearga si se joaca si se balacesc cu strigate de placere pustiulicii de varsta lui? Si acum, sincer, care erau sansele sa raman cuminte "la masa" cu asa tentatii alaturi? Povestea spune ca, dupa 20 de minute de cautari febrile si disperate, tata m-a reperat pe plaja si m-a adus, impropriu spus adus caci saream  ca o mingiuta de ping-pong la fiecare sut aplicat din disperare paterna, inapoi in bratele tremurande ala maica-mii. Dupa chelfaneala impusa de imprejurari, am jurat sa nu mai calc pe plaja cu pricina, fara alt motiv decat rusinea care imi colora obrajii bucalati in rosu aprins. Cum sa mai apar eu acolo, intre acei copii care vazusera totul, care "stiau"? Eu, aceeasi fetita care o rugam pe mama sa ma bata acasa, da sa nu ma certe in curtea blocului, sa auda ceilalti?


              Frumos la Mamaia - n-am recunoscut nimic din ce uitasem in vremea umilirii parentale. Dar mi-a placut asa, per total, eu fiind o "eforista" convinsa.



           N-am stat decat 3 zile, ca era inceput de septembrie, dar am avut timp destul sa ma imprietenesc cu nisipul fin, cu pescarusii si cu baietii de la un pui de local de pe plaja, unde am mancat in fiecare zi hamsii - cele mai bune din viata mea, proaspete si foarte bine curatate, ca se topeau in gura. 

          ...ma uitam pe fereastra si soarele de amiaza mi-a rascolit o amintire calda, de-aia am zis, asa...


Traim...

      Cand s-a hotarat sa plece, avea in minte un anume loc in care va sta, o anume ordine in care se vor petrece evenimentele fiecarei zile, si mai ales, faptul ca nu va fi singura. Totul insa a fost dat peste cap de cum a urcat in tren: miercuri, aproape de ora pranzului, nimeni in compartiment, doar seful de gara pe peron la sosire, cabana deschisa abia in ajun, frig in camere, meniu sarac si doar un locatar cazat, pe langa personal - o femeie pentru curatenie si bucatarie si sotul ei pentru alte cerinte si pentru barul cu 3 sticle in stoc. 


      Dupa o saptamana in care n-a scris nici zece pagini, s-a intors in capitala cu nervii zdruncinati si cu sfarsala in trup. Nu poate scrie daca nu traieste; o conversatie agreabaila sau o discutie plata, o plimbare pana la apa ce susura inselator in spatele cabanei si-un schimb de impresii la dejun, o partida sclifosita de pescuit in lacul rece de munte, un pahar de vin la cina si poate un blues in surdina, amestecat cu fum subtire de tigara. Fotografii; pentru fiecare schimbare de lumina, ori pentru o idee fulgeratoare, pentru un mise-en-place studiat inca de ieri, o floare sau un nor... 
      Inspiratie din trairi...

vineri, 12 martie 2010

Libertate

Ma gandesc sa imi iau picioarele la spinare si sa plec.


      Gasesc totul in jur atat de urat, de marunt si ponosit, si ma visez in varful unui munte, al celui mai inalt munte, de unde pot vedea si eu ce vede el: jumatate de lume - jumatatea frumoasa, vesela si colorata, roata imprejurul meu.

marți, 9 martie 2010

Fotografia ei...


Nu e nevoie de o anume zi...
Fiecare rasarit imi spune ca eu sunt aici pentru ca m-a dorit ...
Fiecare apus imi povesteste despre cum ma iubeste...

 Port fotografia mamei cu mine mereu... uneori uit cum arata...
Niciodata insa nu i-am uitat glasul... nici zambetul....



sâmbătă, 6 martie 2010

Amintire cu cantec

            Facusem mare pasiune pentru muzica si instrumente muzicale...
            Mama ma lua cu ea la teatru; n-avea cu cine sa ma lase acasa...  Gogu - asa i se zicea, canta la cobza divin si eu vroiam sa ma fac "cobzareasa", asa ca el. Venea la imprimari si cu chitara, si iar canta divin; dar chitara mai aveau si altii - si Misu - una neagra, frumoasa, cu ciucuri verzi , la care performa mimand , in "Printesa Majolenka", asa ca, nu, chitara nu... 
            Mi-a luat saraca mama un banjo, oranj-rosiatic si i-am taiat corzile in ziua unu, ca nu era cobza... Pe urma, nasa mea (tot actrita), a trebuit sa-mi dea armonica fiului ei mai mic, numai pentru ca intr-un spectacol, Mugur, jucand un marinar, canta si el la armonica. Pe urma am priceput ca erau unul si acelasi instrument... Si p-aia am dezmembrat-o, ca nu era cobza... Tata a insistat sa fac pian. Aveam un vecin la cinci, profesor de teoria muzicii si pian si am fost la el o singura data, cand mi-a testat auzul muzical si simtul ritmic sau asa ceva si a concluzionat sec ca nu posed nimic de genul.  Asa ca am renuntat cu ciuda la cobza si m-am apucat serios de operat papusi. Atunci mama mi-a zis ca e foarte bine sa avem un doctor in familie, dar ca imi rupe fundu' daca imi mai practic vocatia in deplasare, la odraslele prietenilor.
           N-am ureche muzicala...Mi-au ramas insa amintirile....
           Avea Gogu un cantec la care eu rezonam puternic: strigam la inceput nu cu lupuuuu!!!! si apoi o rupeam la fuga de jurul imprejurul salii si dadeam asa vreo trei ture isovitoare si, tot trecand pe lange el tipam iar: nu pe astaaaa, nu pe astaaaa.....

vineri, 5 martie 2010

Lectia

            Am dezvoltat in timp un arsenal imens de sentimente pornind de la filmele lui... 
            Mi-a tinut cele mai adevarate lectii despre capricii si pasiuni, intelegere si joaca, conventie si real, sensibiliate si spaime, despre cum se zambeste si cum se plange, despre ce va sa zica resotul interior si, mai ales, despre mine insami. Il iubesc asa cum imi iubesc bunicii: simplu si din tot sufletul.

 

Life is a tragedy when seen in close-up. But a comedy in long-shot.
Charlie Chaplin

joi, 4 martie 2010

Dragoste... muta

Flori cu primavara si zambet

Ofata frumoasa vindea flori zambind ...

Flori cu primavara

 
O fata frumoasa vindea flori ...