luni, 18 octombrie 2010

Orele ...


Da, s-a intors vremea mea, vremea gandurilor si a creionului ascutit zilnic si tocit zilnic, de mai multe ori pe zi , ore si ore .... da, s-au intors orele mele....
Toamna nu e anotimpul meu, asa cu nici valsul nu e dansul meu  ...
Sufletul meu si memoria mea si povestile mele insa vibreaza toamna, mai mult ca oricand .... Vibreaza cand se asterne intunericul in plina zi, cand norii paclosi se cheama si se aduna, cand picaturile pornesc repezite si mari doar cat dureaza prima lovitura de asfalt si cat inabusa strivirea ei un fir de praf, pentru ca apoi sa puna stapanire pe amiaza picaturile marunte si destoinice, fidele si reci... cand vantul tachineaza frunze ruginii si frunze galbene ... frunzele mele galbene, cele mai frumoase frunze ... nici vii, nici moarte ... si le desprinde de ramura vietii lor si le arata strada mea intreaga, si orasul intreg, de sus , asa cum ele nu l-au vazut niciodata... asa cu eu nu l-am vazut niciodata ...
C e frumoase sunt florile toamnei... ce miros salbatic au ... o crizantema, mare, bogata, de orice culoare ar fi, de orunde ar veni, cu mirosul ei imi face teama ... e frumoasa si imi face teama ... un brat de crizanteme marunte, ca niste farfurioare pentru papusi, colorate cum vrei tu, cum le-ai ales si, asezate pe bratul meu , sau in vaza de colo , cu mirosul lor patrunzator , imi fac frica ... ce frumoase sunt .... cum respira frica in mine ...
Toamna nu e anotimpul meu, asa cum valsul nu e dansul meu ...
Toamna mi-e frica sa nu mor ... toamna mereu mi-e teama ca o sa mor ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu