sâmbătă, 27 februarie 2010

E simplu


Tocmai am fost martora unei intamplari; un el si o ea, dragostea si ...

Increderea...
La inceput, nu te gandesti la necesitatea evaluarii unui astfel de ... concept sau element. Pare acolo, la locul ei. E ca si cum are o existenta proprie, predefinita in fiecare dintre noi. N-o simti, nu pentru ca nu exista, ci pentru ca, din contra, fiinteaza odata cu tine.
Odata ce vreun asa numit eveniment intervine, realizezi ca o aveai, pentru ca reactioneaza odata cu tine. De aici incepe o analiza si, inevitabil, derapajul.
Pe urma, in timp, va cere confirmari si diverse analize, si alte analize, mai profunde sau mai nervoase. Uneori, medicale.
Pasul urmator: se micoreaza, sa strange, ca blugii dupa spalat.
Next: se pierde.
Si: se recastiga. Pentru asta e nevoie de multa intelegere, de multi nervi, de multa rabdare si, mereu, de repetarea analizelor. Set complet.
Nu mai exista final... finalul se amana cu fiecare clipa...
Increderea...
Cate clisee pe seama ei...  Cat de mult o doreste fiecare din noi, pentru noi insine si de la ceilalti, pentru ceilalti si ceilalti pentru ei si, neaparat, de la noi.

Deh, natura umana...
 


2 comentarii:

  1. O poveste în care unul dintre autori pare cunoscut...
    Dar e bine că rămâne încrederea...

    RăspundețiȘtergere
  2. @catalin fudulu: autorul = eu; povestea cu dragostea si increderea vine din filmul vizionat aseara la un post tv, o biografie (ingenios realizata) a compozitorului american Cole Porter, "De-Lovely (2004)"...

    RăspundețiȘtergere