Amintire cu cantec

            Facusem mare pasiune pentru muzica si instrumente muzicale...

            Mama ma lua cu ea la teatru; n-avea cu cine sa ma lase acasa...  Gogu - asa i se zicea, canta la cobza divin si eu vroiam sa ma fac "cobzareasa", asa ca el. Venea la imprimari si cu chitara, si iar canta divin; dar chitara mai aveau si altii - si Misu - una neagra, frumoasa, cu ciucuri verzi , la care performa mimand , in "Printesa Majolenka", asa ca, nu, chitara nu... 

            Mi-a luat saraca mama un banjo, oranj-rosiatic si i-am taiat corzile in ziua unu, ca nu era cobza... Pe urma, nasa mea (tot actrita), a trebuit sa-mi dea armonica fiului ei mai mic, numai pentru ca intr-un spectacol, Mugur, jucand un marinar, canta si el la armonica. Pe urma am priceput ca erau unul si acelasi instrument... Si p-aia am dezmembrat-o, ca nu era cobza... Tata a insistat sa fac pian. Aveam un vecin la cinci, profesor de teoria muzicii si pian si am fost la el o singura data, cand mi-a testat auzul muzical si simtul ritmic sau asa ceva si a concluzionat sec ca nu posed nimic de genul.  Asa ca am renuntat cu ciuda la cobza si m-am apucat serios de operat papusi. Atunci mama mi-a zis ca e foarte bine sa avem un doctor in familie, dar ca imi rupe fundu' daca imi mai practic vocatia in deplasare, la odraslele prietenilor.

           N-am ureche muzicala...Mi-au ramas insa amintirile....

           Avea Gogu un cantec la care eu rezonam puternic: strigam la inceput nu cu lupuuuu!!!! si apoi o rupeam la fuga de jurul imprejurul salii si dadeam asa vreo trei ture isovitoare si, tot trecand pe lange el tipam iar: nu pe astaaaa, nu pe astaaaa.....