Un eveniment neanuntat, neauzit... din pacate

Genial ca idee, impresionant ca desfasurare de forte, da fraier ca si-a pus propriile fonduri in joc; asa ar zice romanasul nostru despre Cosmin Danila.
Un act de curaj si de patriotism fara icnete si strigaturi, o prezentare eleganta a unei emotii, o munca grea si frumoasa, un rezultat de putini stiut, un rezultat magnific. EU L-AS PREMIA ! Iata:

http://www.patrimoniuromanesc.ro/

obiective de patrimoniu romanesc aflate in patrimoniul UNESCO

Multumesc, Cosmin Danila, in numele romanilor.


PS: In numele romanilor adevarati dar usor fara initiativa... am face si noi ceva, daca ni s-ar spune ce... am iesi din marasm si am inflori galben langa ruine, ca-n pozele tale de la Cetatea Dacica de la Capalna si ne-am intinde aripile ca pentru un zbor reusit ca pelicanii si ca egretele sau lopatarii de la Periprava, si ne-am odihni intr-un apus cald si auriu ca cel de sub ochii tai, acolo, in padurea Caraorman.
Si noi suntem patrioti, doar ca nu ne-a ajuns adanc cutitul la os...
Da si cand ne vom scula... (trezi, destepta, muri ...)

Excursie pentru minte, suflet si trup ...

Am fost in Busteni in mijlocul lui ianuarie, chiar cand si-a scuturat iarna preaplinul de ninsoare peste orasul mic si neindoielnic urat- asa cum mi-a parut cand am pus piciorul, pentru prima oara, in gara marunta. Vizavi de gara, o biserica, alaturi de biserica, vai, caminul cultural; trei pasi mai incolo, primaria; apoi un magazin cumva mai rasarit - un mall la scara de macheta, spitalul orasenesc si... cam atat. Vizavi de toate acestea, in rand cu gara, trei sucursale de banci alternau cu case si dughene. Totul gri, in seara care cobora rece si umeda, totul gri, dar cu speranta primilor fulgi marunti si tari - asa m-a primit Busteniul, asa mi-a speriat dorul de sanius si de brazi curbati de zapada. Unde am nimerit?
In casa e cald, foarte cald si nu ne lipseste nimic, in afara de ceva entuziasm, lasat cu buna stiinta pe peronul garii, prada deznadejdii.
Dimineata, minune... totul in jur e alb si visul prinde a se muta in realitate. Uite:

E minunat !!!

Problema: telecabina din Busteni pleaca din ora in ora, tocmai am ratat-o pe cea de doua, si, cum la patru se intoarce ultima, ne-ar ramane doar vreo 20 de minute sa ne invartim pe sus, asa ca facem stanga imprejur si cautam o cursa spre Predeal. Absolut superb: ajungem in Predeal si urcam cu telescaunul - intre noi fie vorba, cand zic superb exclud zborul cu agregatul din propozitie fiindca am rau de inaltime, si cu asta am transmis totul... Superb deci: de sus, din varf, cum te uiti roata in jur ...  nu vezi nimic, abia zaresti brazii, ca esti in nori, adica in ceata... Luam un vin fiert, dar nici el nu ajuta prea mult cu zarea incetosata, asa ca ne hotaram sa coboram, pe jos, cu bocancii din dotare, pe o partie necunoscuta noua - asta se numeste, in termeni moderni, provocare, dar eu i-as zice asa, aventura... Iata aventura in imagini:

 

FOG AND OLD LACE

SUPERB, ZIC

Si tot asa, pana jos...

Si jos, hai la Cioplea... Stai ca se intuneca, stai ca piciciorusele racisoare, stai ca foame, hai ca se rezolva totul sus... Bineeee, hai, cu juma de gura, io. Si purcedem la drum, si noi doi, doua nevoi... Si hai discutii despre ce frumos e, despre nenea ursu, despre schiori, vezi, au schiuri subtiri, se antreneaza, asta e pt schi fond, despre nenea ursu, despre cum fu acu cativa ani, cand pe acelasi drum, noi doi..., despre nenea ursu... Nu vi se pare ca revine un subiect, obsedant, in enumerare? Da: nenea ursu! Bravo! Mi-era o frica, mama mama, si mi se facea din ce in ce mai frica si mai frig, si tot mai frica... Si, la un moment data, cum mergeam noi si numaram curbele: "hai ca dupa curba asta e Cioplea", de nu se mai terminau curbele, scutite, evident, de prezenta cabanei, se aude asa, deodata, ham-ham, de undeva mai alaturea cu drumul, dinspre un fel de curte, ascunsa subversiv in ceata.. Si dupa ham-ham, se aude, pe mai multe voci, hau-hau, si pe urma doar auuuu-auuuu... Uite curba, da-i inainte, uite cabana, uite nu e nimeni, hai sa coboram pe stradela acum... doar nu-ti mai e frica, ca sunt vile si pe o parte si pe alta.... doar le stii, uite-o p'aia cu ... si pe aia cu biliardu, hai ca mai avem putin , hai ca acu suntem in Predeal, hai ca dupa curba asta - gata cu curbele, nu mai suport curbele!!!! - e podu, si, dupa pod e gara ... Curat gara. Gara era, da trenu, (inca) nu. Hai la maxi-taxi; maxi-taxi, nu era... hai inapoi in gara, vine un tren...Si-a venit, dupa o ora jumate, si-am plecat dupa inca juma de ora, ca steptam sa treaca nu's ce tren... Uite, gara din Busteni... sa n-o mai recunosc, de cat o asteptasem, imi parea si mai mare si asa de aprope de casa...

Final pentru prima zi in zapada....

Superb, zic....

va urma

Sa ai curaj...

Am tot cochetat cu gandul plecarii din tara. Pentru totdeauna. La disperare, asta se numeste "sa te duci la mai bine", si la zile mari "a(-ti) parasi tara".
De ce as pleca? Pai am toate motivele din lume rezumate-n 2 vorbe: ai din fruntea-mparatiei.
De ce as ramne? Tata, neamurile, prietenii si piatra rece a unui mormat: mama. Si limba romana.
Dar uite ca, atunci cand sa zici hop, se intampla ceva. Ceva-ul meu se numeste azi "OMUL FRUMOS" de Dan Puric. Cu Dan Puric. Si, cred eu, ca si putin despre Dan Puric.
Aceasta nu este o recenzie, pentru ca nu am citit cartea. Aceasta este o marturisire, caci a avut loc o intalnire si o intamplare. Aceasta intalnire nu e in real: o camera, eu pe scaunul meu, el pe scaunul lui; nici eu in sala, el pe scena; e putin mai impinsa in derizoriu: eu la mine in bucatarie, el pe scena, noi despartiti de ecranul unui televizor, in aburi de supa de pui, pilaf bulgaresc si compot de mere. Eu cu dorinta de plecare, de "scapare" - nu de evadare, nu inca, ferit-a Dumnezeu si Doamne fereste! Eu cu blam la compatriotu din fruntea-mparatiei,eu cu scarba si altele asemenea la ceea ce inseamna "in jurul meu",     eu  cu bani putini si cu nervi multi. Eu cu etc pe zona. El diferit. El de acord cu mine. El cu alta intelegere a "jurului meu". Ciudat. Sunt uimita de cum matura aerul cu mana, pasionat, de cum il mangaie apoi, de cum il strange in pumn si il ridica... Ce zice, Doamne, omul acesta ? Uite doar cum vorbeste omul acesta din fata mea! Ce sa pricep eu din insiruirea lui de suflari aici sacadate, aici tandre, de gesturi grave, de tonuri pastel si pline, de cuvinte simple si compuse, care se leaga si care inseamna ca trebuie sa imi inteleg neamul? Si ca, dupa ce l-am inteles abia, sa il iubesc cu tot sufletul meu, cu tot sufletul neamului meu? Ce sa pricep eu, Doamne, din astea?

 Dan Puric, asa cum l-am intalnit: eu in bucatarie, el la Ateneul Roman

va urma...

In Floreasca-n Bucuresti ...

Ieri, langa biroul meu a ars o casa ...
O casa saracaciosa, mica, de chirpici si lemne strambe, cu usi mici si ferestre alandala puse, cu  geamlacuri de mai multe neamuri si dinastii, cu acoperis impestritat de tabla ruginie, verzulie si gri, cu muschi uscat, acelasi muschi ca si pe gardul de lemn negru, lasat inspre curte, sprijinit de natura - doi pruni firavi alaturi. O casa de tigani saraci, ramasi si fara putinele boarfe, si fara putina casa in mijlocul iernii, in buricul Bucurestiului....
Urla tiganca ca din gura de sarpe ca auru ei..... urla si puradelu de sperietura si de foame... urla si tiganu de nervi ...Pompierii taceau si-si mai faceau, la rastimpuri, semne.
O vreme s-a auzit doar huruitul masinilor cu tulumbe si trosnetul focului in timp ce flacarile muscau adanc cocioaba... In jumatate de ceas se mai vedea doar un morman de moloz sub un lac de spuma. Alaturi, niste oameni care se pregateau de plecare si altii - muti acum: si nevasta si barbatul si copilul amortit de frig - care se pregateau sa ramana...
Asta a fost ieri.
Azi, langa mormanul de moloz ud, a rasarit un cort de panza murdara si, alaturi, un foc zbanghiu la care se incalzesc mama, tata, puradelul si doi caini care lipsisera din peisaj ieri, sau pe care, neatenta, nu ii observasem.

LA MULTI ANI 2010 !

Pentru tot ce a trecut, o lacrima in coltul ochiului...
Pentru tot ce va sa vina, credinta, rabdare, raspuns bun si smerenie.
2010 cu sanatate, cu bucurii, fara incrancenari, fara dureri, fara plasmuiri, fara deznadejdi.